Scris · 30 octombrie 2026

Diateza activă sau pasivă: pe care s-o folosești?

De PWA Team

Private Writing Assistant

Verifică gramatica și reformulează textul cu AI care rulează pe dispozitivul tău. Gratuit.

Adaugă în ChromeAdaugă în Safari

Care e diferența

Într-o propoziție activă, subiectul face acțiunea: „Auditorul a găsit trei erori.” Într-una pasivă, subiectul o suferă: „Trei erori au fost găsite de auditor” sau, simplu, „Au fost găsite trei erori.”

Româna are două pasive: cel cu „a fi” plus participiu („contractul a fost semnat”) și pasivul reflexiv, cu „se” („contractul s-a semnat”, „se vor trimite facturile”). Al doilea e mult mai frecvent, mai ales în textele administrative, și ascunde la fel de bine cine acționează. Întrebarea de fond e aceeași în orice limbă: numește propoziția cine a acționat și îl face subiect?

De ce activul e varianta implicită

Cititorul caută două lucruri într-o propoziție: cine a acționat și ce a făcut. Diateza activă îl face pe cel care acționează subiect, așa că cititorul îl întâlnește imediat. Pasivul îl mută mai încolo în propoziție sau îl scoate de tot, iar cititorul trebuie să-l deducă sau să ghicească.

A doua variantă e abia mai scurtă, dar răspunde la întrebările pe care cititorul le-ar pune imediat: cine a decis și cine a semnalat problemele. E și mai ușor de răspuns la ea.

Când pasivul e alegerea potrivită

Pasivul nu e o greșeală. E un instrument care mută atenția și e alegerea cinstită în patru situații:

• Nu se știe cine a acționat. „Geamul a fost spart peste noapte.” Nu știi cine a fost, iar să inventezi pe cineva ar fi mai rău.
• Nu contează cine a acționat. „Probele au fost păstrate la 4 °C.” Cititorul are nevoie de temperatură, nu de numele laborantului.
• E evident cine a acționat. „A fost ales primar în 2020.” Primarul e ales de alegători; nu adaugă nimic să o spui.
• Subiectul discuției e lucrul asupra căruia se acționează. Într-un paragraf despre un contract, „Contractul a fost semnat vineri” ține contractul în față, acolo unde e deja atenția cititorului.

Textele științifice și juridice folosesc des pasivul din aceste motive, iar cititorii din aceste domenii se așteaptă la el. În română, pasivul reflexiv e firesc și în scrisul de zi cu zi („aici se fumează”, „se caută vânzătoare”); acolo, cele patru teste de mai sus contează mai mult decât orice regulă despre varianta implicită.

Când devine o problemă

Pasivul devine o problemă când ascunde o responsabilitate despre care cititorul trebuie să știe. „S-au făcut greșeli” e exemplul clasic: recunoaște că ceva a mers prost fără să spună cine a greșit, și de obicei tocmai de aceea a fost scris așa.

Același lucru se întâmplă din neatenție în textele de serviciu. „Factura va fi trimisă săptămâna viitoare” sună bine până când factura nu ajunge și nimeni nu știe a cui era sarcina. Dacă o propoziție descrie o sarcină, o decizie sau o greșeală, cititorul are aproape întotdeauna nevoie de un nume. Și alte construcții ascund cine acționează: „s-a decis”, „au apărut erori”, „se impune” sau un „ei” impersonal.

Cum transformi pasivul în activ

1. Găsește cine acționează: întreabă-te cine a făcut de fapt lucrul respectiv. În pasivul cu „a fi”, apare uneori la final, după „de” sau „de către”; în cel reflexiv, de obicei lipsește cu totul.
2. Fă-l subiect și pune-l la început.
3. Trece verbul la forma activă și verifică dacă propoziția spune în continuare același lucru.

Dacă nu găsești pe cine să numești sau dacă numele ar induce în eroare, păstrează pasivul. Asta înseamnă că testul funcționează, nu că a eșuat.

O verificare rapidă înainte să trimiți

Caută în ciornă formele pasive; în română, acestea sunt construcțiile cu „a fost”, „au fost”, „va fi” plus participiu și verbele cu „se” care descriu o acțiune fără autor („s-a stabilit”, „se va transmite”). Pentru fiecare, întreabă-te dacă cititorul trebuie să știe cine acționează. Dacă da, rescrie propoziția. Dacă nu, las-o așa.

Dacă vrei o a doua variantă cu care să compari, selectează propoziția în Private Writing Assistant, apasă „Rescrie” și alege „Natural” sau „Profesionist”. Primești o nouă formulare, cu modificările evidențiate, în limba în care ai scris, iar tu decizi pe care o păstrezi. Articolul nostru despre cât de lungă ar trebui să fie o frază explică celălalt motiv frecvent pentru care o propoziție e greu de citit.